După o vară destul de agitată, unora dintre noi ne e greu să acceptăm că toamna e deja aici. Dar ce-ar fi să primim acest anotimp cu zâmbetul pe buze, încrezătoare și mai ales cu ținute chic, care să ne facă să strălucim.
La o primă privire aruncată peste propunerilor designerilor, sezonul rece 2020-2021 pare unul puternic și în același timp extrem de facil de abordat din punct de vedere al trendurilor. Vestea bună este că nu trebuie să uităm de piesele pe care le iubeam anul trecut, pentru că, în diverse combinații, ele încă pot fi de actualitate. Nu e nevoie decât de o mică reorganizare a dressingului și o investiție în câteva piese statement și cât mai versatile, care să ne pună în valoare și care să se potrivească în diferite situații.
Printre piesele de bază, care nu ar trebui să lipsească din garderoba doamnelor toamna aceasta, am putea enumera paltoanele cu diverse croieli, trenciul, geaca de piele ori piele întoarsă, puloverele tricotate și pantalonii din denim. În mare, piese confortabile, de cele mai multe ori cu volume evidente, care să avantajeze orice siluetă, din materiale pufoase și fine. În plus, revin în atenția noastră, franjurii. Aplicați pe rochii de seară, jachete ori pe fuste midi, franjurii vor atrage privirile toamna aceasta.
Cât despre culori, designerii ne propun articole în nuanțele toamnei. De la orange, până la verde sau chiar roșu aprins. Bineînțeles că vom putea aborda cu încredere și culorile reci de iarnă, cum e griul, violetul sau albastrul.
În continuare dorim să venim cu câteva propuneri, pentru a vă ajuta să vă găsiți inspirația, atunci când mergeți la cumparături, unde altundeva, decât la Brands’ War.
Fiți cu ochii pe piele! Toamna aceasta avem voie să purtăm pielea în aproape orice combinație posibilă. Fie că alegem jacheta ori trenciul, fie că optăm pentru o fustă petrecută, o rochie pe lângă corp, sau o pereche de pantaloni, oricum vom fi în tendințe. Iar ca pont, alegeți nuanțe deschise de crem, bleu sau bej.
Așa cum vă spuneam, franjurii sunt din nou simbol al feminității acest sezon. Și cel mai bine arată pe o jacheta din piele întoarsă, cafenie ori camel, care ne duce cu gândul la moda anilor ‘70. Dealtfel, una din tendințele sezonului toamnă-iarnă 2020-2021 este întoarcerea în anii ‘60-’70. Iar asta înseamnă din nou jeansul rupt, pantalonii evazați și pliurile.
Clasicul nu moare niciodată…..ne referim la trenciul cambrat în nuanțe de maro, camel ori kaki. Noutatea este că anul acesta putem să ne completăm garderoba și cu trenciurile ce oferă mult volum în zona umerilor și a mânecilor și care combină mai multe culori, sau care vin accesorizate cu diverse aplicații sau buzunare mari pe piept. În plus, reapare capa. Oferă un look burghez și o eleganță aparte.
Cu siguranță aveți în dressing o fustă plisată. Acest gen de articol se pare că rămâne în continuare în tendințe. O puteți purta cu un sacou, pantofi ori botine elegante, dar la fel de bine arată și în combinație cu o pereche de bocanci, pantofi sport și un hanorac. Iar pentru a avea o ținută completă, puteți alege o pălărie cu boruri înguste sau o șapcă.
Și dacă tot vorbeam de sacou, bine ar fi să renunțați pentru moment la cele extrem de cambrate. Toamna aceasta alegem sacourile supradimensionate, în culorile specifice anotimpului. Puteți alege piesele pe care să le purtați atât la birou, în ținute smart casual, cât și la o ieșire cu prietenii, uni sau cele în dungi ori carouri. Pentru că da, carourile sunt și de data aceasta în top. Iar ele pot fi acum și în culori puternice, nu doar tomnatice.
Cine nu visează la un pulover moale din cașmir? Ei bine, doamnelor, e momentul să investiți într-o astfel de piesă. Cu cât mai simplă, cu atât mai bine, pentru a o putea introduce în cât mai multe ținute.
La fel de potrivite sezonul acesta sunt și puloverele sau vestele tricotate. La baza gâtului, decoltate, uni sau multicolore, acestea vă vor transforma orice ținută casual care ar putea părea banală, într-una cu totul și cu totul specială.
Așadar, avem de unde alege și, mai important, avem libertatea să optăm pentru ținute care să ne avantajeze și care să nu fie prea îndepărtate de stilul nostru personal, fără de care nu am mai fi noi!
Cu Drag de Stil – Echipa Brands’ War! ❤️